Inainte de a-l sterge, verificati spam-ul

"Più tutto mi mancherà quaggiù, più troverò l’Unico necessario" (Charles De Foucauld).

M-am abonat acum câteva luni la pagina online a unei edituri italiene de spiritualitate pentru a fi informat la timp in privinta unor publicaţii care mă interesează. Ştiam că e o editură serioasă drept care nu-mi era teamă să-mi pun la dispoziţie adresa e-mail şi câteva date despre sfera mea de interes. Ce-ar fi putut să facă cu datele mele? Cel mult să le dea unor părţi terţe care să mă bombardeze cu nelipsitele oferte farmaceutice – ştiţi voi care – sau cu bilete reduse pentru o croazieră de neuitat în cele mări şi ţări. Trebuie să spun că încrederea mea nu a fost trădată. Dimpotrivă, înainte de Crăciun am avut o dată curiozitate de a afişa mesajele din spam înainte de a le şterge. De obicei, cer să fie eliminate fără a mă uita la ele. Nu mică mi-a fost surpriza când am văzut două mesaje de la editura cu pricina, intitulate „la citazione del giorno”. De atunci, am mutat expeditorul în categoria poştei normale. Într-una din zile am primit fraza de mai sus a lui Charles de Foucauld. Un adevărat deliciu. Nu ştiu cum o fi fost exprimată în franceză, dar sună bine şi în italiană. Pentru o versiune fidelă în româneşte cred că cel mai bine ar fi în felul următor: „Cu cât totul îmi va lipsi mai mult aici pe pământ, cu atât mai uşor îl voi găsi pe Singurul necesar”.

Voind să explicitez, cu riscul de a diminua efectul imediat al expresiei, s-ar putea spune că „în măsura în care toate îmi vor lipsi mai mult, cu atât mai mult îl voi găsi pe Unicul necesar” sau „pe măsură ce totul îmi va lipsi, voi rămâne cu Singurul necesar”.

Privind retrospectiv la viaţă, descopăr – şi nu cred că sunt o excepţie – momente în care realităţile de fiecare zi din jur începeau încet încet să se retragă. Lucruri, persoane, activităţi, preferinţe, gusturi, afecţiuni, legăturile umane, etc... – erau într-o continuă mişcare descendentă. Despărţirea intervenea în momentele când apăreau diferenţele de opinii, opţiunile religioase, divergenţele cu privire la modul de a trăi, anumite atitudini din partea celorlalţi. Uneori, ieşeau din viaţa mea lent, ca picăturile dintr-un ţurţure de gheaţă, alteori, ca un tornado cu furia lui distrugătoare, pentru a lăsa în urmă doar ruinele fărâmiţate a ceea ce cândva mi se părea o cetate înfloritoare. Din fericire, constantele vieţii au rămas aceleaşi, drept care, unele dispăreau, dar altele apăreau în locul lor. Însă Unul singur nu s-a schimbat niciodată. El, prietenul fidel, credincios făgăduinţelor sale, stânca neclintită şi zidul de apărare în spatele căruia îmi găseam întotdeauna salvarea şi speranţa. Monoteismul credinţei nu este decât o propedeutică pentru monoteismul iubirii. Dinţi avem mai mulţi, două mâini, două picioare, doi ochi, doi plămâni, dar inima, inima este una singură. Nu poţi să iubeşti pe toţi în acelaşi fel. Inima omului este făcută pentru o singură mare iubire, spunea Sf. Ioan Gură de Aur. Când începe să simtă marea iubire, iubirea lui Dumnezeu, toate celelalte iubiri pot să fie sau să nu mai fie, poţi trăi şi într-un pustiu, ca Charles de Foucauld, pentru că nimic nu se compară cu forţa de gravitaţie a iubirii lui Dumnezeu. Important este să-l lăsăm pe Dumnezeu să fie Dumnezeu. Toate celelalte, ni se vor da pe deasupra, dar cum vrea El, nu cum vrem noi.

Într-adevăr, se merită să ne mai uităm în mesajele din spam. Uneori s-ar putea să aştepte o supriză care-ţi umple viaţa.