Azi, 28 ianuarie, comemorarea Sfântul Toma de Aquino (1225-1274), călugăr dominican, învăţător al Bisericii cinstit cu titlul de „doctor angelicus”. La 7 martie 1274 lumina geniului şi a sfinţeniei sale răspândea ultimele raze. Înainte de a primi pentru ultima oară Sfânta Împărtăşanie, pe patul de moarte şi-a reînnoit mărturisirea de credinţă spunând: „Cu bucurie Te primesc pe Tine, preţul mântuirii sufletului meu. Din iubire faţă de Tine am studiat, din iubire am vegheat, din iubire am muncit. Te-am predicat pe Tine, Tu ai fost în centrul activităţii mele de profesor. N-am spus niciodată ceva împotriva Ta”. Aici găsim întreaga sa viaţă şi secretul activităţii sale.
Este şi un episod mai puţin cunoscut din viaţa acestui geniu al creştinătăţii din toate timpurile. După ce a scris lucrări de o importanţă nedepăşită şi a predat la cele mai mari universităţi ale Europei, călugărul dominican Toma de Aquino a intrat în ultimele luni de viaţă într-o ciudată muţenie, mai precis de la 6 decembrie 1273, după celebrarea Sfintei Liturghii. Din acea zi, cel admirat de toţi drept „magister theologiae” nu a mai scris nimic, nu a mai spus nimic. Pînă la moarte. Ce se întâmplase? Secretarului său, fratele Reginaldo, care îl întreba de ce nu reia scrisul pentru a completa Summa Theologiae, el răspunde simplu: „Nu mai pot. Tot ceea ce am scris mi se pare a fi paie în comparaţie cu ceea ce am văzut şi mi-a fost revelat”.
„Faţă de ceea ce am văzut, toate cuvintele mele mi se par a fi doar paie”. Pentru cine este chemat să vorbească despre Dumnezeu, în familie, la şcoală sau la altar, cuvintele Sf. Toma riscă să ne descurajeze. Dar comentează un bun cunoscător al gândirii tomiste, pr. Jean-Pierre Torrel: „Nu trebuie să înţelegem greşit cuvintele sale. Paiele, e adevărat, n-au nici o valoare în sine, dar să nu uităm totuşi că paiele poartă grâul. Aceasta este importanţa paielor, să ţină grâul şi să-l dăruiască tuturor”.
Chiar şi paiele cuvintelor noastre despre Dumnezeu au importanţa lor prin faptul că sunt purtătoare de grâu. Pentru un pământ roditor, desigur.
Este şi un episod mai puţin cunoscut din viaţa acestui geniu al creştinătăţii din toate timpurile. După ce a scris lucrări de o importanţă nedepăşită şi a predat la cele mai mari universităţi ale Europei, călugărul dominican Toma de Aquino a intrat în ultimele luni de viaţă într-o ciudată muţenie, mai precis de la 6 decembrie 1273, după celebrarea Sfintei Liturghii. Din acea zi, cel admirat de toţi drept „magister theologiae” nu a mai scris nimic, nu a mai spus nimic. Pînă la moarte. Ce se întâmplase? Secretarului său, fratele Reginaldo, care îl întreba de ce nu reia scrisul pentru a completa Summa Theologiae, el răspunde simplu: „Nu mai pot. Tot ceea ce am scris mi se pare a fi paie în comparaţie cu ceea ce am văzut şi mi-a fost revelat”.„Faţă de ceea ce am văzut, toate cuvintele mele mi se par a fi doar paie”. Pentru cine este chemat să vorbească despre Dumnezeu, în familie, la şcoală sau la altar, cuvintele Sf. Toma riscă să ne descurajeze. Dar comentează un bun cunoscător al gândirii tomiste, pr. Jean-Pierre Torrel: „Nu trebuie să înţelegem greşit cuvintele sale. Paiele, e adevărat, n-au nici o valoare în sine, dar să nu uităm totuşi că paiele poartă grâul. Aceasta este importanţa paielor, să ţină grâul şi să-l dăruiască tuturor”.
Chiar şi paiele cuvintelor noastre despre Dumnezeu au importanţa lor prin faptul că sunt purtătoare de grâu. Pentru un pământ roditor, desigur.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Mulţumesc pentru vizită! De obicei, răspund cu bucurie la comentariile adecvate.