Amfora din noi

Scriitorul italian Alberto Moravia, care deşi în domeniul religios se declara agnostic, făcea o observaţie foarte acută. El compara sărbătoarea Crăciunului cu o amforă antică pe care arheologii o descoperă zăcând pe fundalul mării, scufundată cu veacuri în urmă împreună cu navele care o transportau spre ţărmuri nouă neştiute. Scoasă la lumină, amfora se prezintă deacum aproape deformată de încrustările care o acoperă în cea mai mare parte, de coralii care şi-au înfipt încet rădăcinile lor firave, de flora care şi-a stabilit domiciliul în ţesutul ei de lut ars.


(foto:
la izvoarele Iordanului,
iunie 2006)

Ieşind din cuvintele scriitorului, am putea adăuga şi noi o observaţie. După atâtea veacuri, e aproape imposibil să mai vezi în întregime stratul de lut al amforei, dar dacă acesta n-ar continua să susţină tot ce s-a adăugat lent şi definitiv în decursul timpului, învelişul ei exterior n-ar fi avut aceeaşi exuberanţă cromatică şi nici n-ar fi avut o viaţă atât de lungă.

Sărbătorim mâine Botezul Domnului, stabilit în calendarul romano-catolic în prima duminică după Epifanie. La circa 30 de ani de la naşterea în timp, Fiul lui Dumnezeu întrupat ia asupra sa întreaga condiţie a naturii umane, în afară de păcat, şi începe să străbată drumul mântuirii noastre pînă pe Calvar, pînă la Înviere. «În timp ce tot poporul era botezat, a fost botezat şi Isus şi pe când se ruga, cerul s-a deschis şi Duhul Sfânt a coborât asupra lui sub chip trupesc, ca un porumbel, şi o voce a venit din cer: „Tu eşti fiul meu, cel iubit, în tine îmi găsesc toată bucuria”. Când Isus a început să predice avea cam treizeci de ani» (Luca 3, 21-23).

Liturgia ne propune misterul botezului său pentru a ne ajuta să recuperăm misterul botezului nostru. Ne arată ce a făcut Domnul pentru noi, pentru a ne ajuta să vedem ce am făcut noi pentru Domnul. Câţi ani au trecut de la botezul nostru? Aproape tot la fel de mulţi ca anii vieţii. Deşi darul botezului este de neşters, ne amăgim deseori cu gândul că sacrul din noi este fagocitat de profanul cel de toate zilele.

Amfora din adâncuri poate fi imaginea botezului din noi. Scoaterea ei la lumină ne va ajuta să înţelegem mai bine câte comori s-au scufundat odată cu ea dar şi câte lucruri s-au suprapus ulterior. Unele, slavă Domnului, sunt de o frumuseţe deosebită şi merită să fie cultivate pe viitor, altele, în schimb, riscă să o deformeze şi să o distrugă, de aceea ne invită la discernământ.

Dar mai presus de toate, rămâne o întrebare în faţa căreia nu ne putem ascunde. După atâţia ani de când ne-a transformat în temple vii ale prezenţei sale, ar putea spune Dumnezeu la fel cum a spus asupra lui Isus: „în tine îmi găsesc toată bucuria”?

Curaj! Niciodată nu e prea târziu. Timpul încă mai ţine cu noi...